Implementare curs C4

Cursul de formare „Creative methods in special needs education” s-a desfășurat în perioada 30 septembrie 2018 – 6 octombrie 2018, în localitatea Larissa, Grecia. Furnizorul de formare a fost organizația „Pričalica” din  localitatea Virovitica, Croația.

La acest curs au participat trei cadre didactice din școala noastră: profesor de educație tehnologică Ana-Viorica Huțanu – director, profesor învățământ primar Luminița Lazăr și profesor învățământ primar Marinela Simionescu.

plan implementare C4

Ziua Învățării Nonformale, clasa PB, octombrie 2018, p.î.p. Lazăr Luminița

Să ne cunoaștem mai bine! Folosind coregrafia mingilor, pardon baloanelor, copiii s-au strigat pe nume aruncând balonul de la unul la celălalt.

Ziua Învățării Nonformale, clasa a III-a C, octombrie 2018, p.î.p. Simionescu Marinela

Concurs de dramatizări, în care toți copiii și-au intrat în rol, personajele fiind recunoscute, rând pe rând.

Integrare prin joc și joacă, clasa a VI-a B, noiembrie 2018, profesor Huțanu Ana-Viorica

Elevii, împărțiți în două grupe, au mimat pe rând, unul câte unul în șir, un cuvânt ales aleatoriu dintr-un bol ce conținea cuvinte reprezentând meseriile visate de ei. Ultimul din fiecare șir spunea cu voce tare ce a ajuns mimat la el și se verifica apoi cuvântul mimat inițial.

Coregrafia mingilor, clasa a V-a B, noiembrie 2018, profesor Huțanu Ana-Viorica

Elevii așezați în cerc și-au aruncat mingea de la unul la altul rostind de fiecare dată numele unui fruct cu prima literă corespunzătoare prenumelui elevului care arunca mingea. Activitatea s-a desfășurat în ora de educație tehnologică, lecția de zi fiind despre fructe și legume.

Integrare prin joc şi joacă, Clasa pregătitoare B, noiembrie  2018, profesor învăţământ primar Lazăr Luminiţa

Să ne cunoaştem mai bine! Fiecare copil a găsit câte o însuşire care să-l caracterizeze foarte bine şi să înceapă cu prima literă a cuvântului care exprimă numele.

Balonul se aruncă de la un copil la altul strigându-se atât numele, cât şi însuşirea reprezentativă.

De exemplu: Ioana – isteaţa, Adrian – atentul, etc.

Poezie oarbă, clasa a III-a C, decembrie  2018, p.î.p. Simionescu Marinela

Împărțiți în grupe de câte 8, elevii au scris poezii oarbe pe tema Crăciunului, pe care la final le-au citit cu voce tare, sper deliciul tuturor, probând încă o dată talentul literar al acestora. Poezia oarbă s-a pliat perfect pe lecția de limba română.

În câte moduri putem folosi o umbrelă, clasa a III-a C, martie 2019, p.î.p. Simionescu Marinela

Activitatea a fost realizată în colaborare cu profesorul care predă limba engleză la clasă, domnul Roman Cristian Ion. Activitatea s-a desfășurat în limba engleză. Copiii au fost foarte încântați de activitate deoarece au avut ocazia să vorbească în limba engleză și să creeze jocuri de rol.

Jocul: „Cine face?”What card is missing?”, Clasa Pregătitoare B, mai 2019, p.î.p. Lazăr Luminița

Scopul: îmbogăţirea vocabularului

Obiective operaţionale: să-şi însuşească cuvinte care denumesc profesii (ocupaţii).

Resurse didactice: imagini care reprezintă diferite profesii (puzzle)

Desfăşurarea jocului

  1. “Cine face?” Am arătat elevilor imagini care reprezintă diferite ocupaţii şi le-am cerut să spună cum este numită persoana care face un anumit lucru, apoi să aranjeze cele trei piese de puzzle pentru a obţine imaginea corespunzătoare cuvântului.
  2. “What card is missing?” Am ascuns o imagine cu o profesie , iar elevii au ghicit cine lipseşte.

Cine mână caii? – Vizitiul

Cine aduce corespondenţa? – Poştaşul

Cine conduce tramvaiul? – Vatmanul

Cine conduce locomotiva? – Mecanicul

Cine conduce automobilul? – Şoferul

Cine conduce avionul? – Pilotul

Cine vinde flori? – Florăreasa

Cine conduce vaporul? – Căpitanul

Cine conduce tractorul? – Tractoristul

Cine vinde cărţile? – Librarul

Cine împrumută carţile? – Bibliotecarul (bibliotecara)

Cine vindecă bolnavii? – Doctorul (doctoriţa) etc.

Totodată, începând din ianuarie 2019 a fost implementat programul de asistenta psihopedagogica pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, la clasa 1B, după cum urmează:

  1. Activitatea cu cadrele didactice care predau la clasă s-a desfășurat în cadrul Consiliului Profesoral din 30 ianuarie 2019, fiind moderată de unul din participanții la cursul Erasmus+ „Creative methods in Special Needs Education”, p.î.p. Lazăr Luminița. Profesorii școlii și-au împărtășit experiența la clasele cu elevi cu cerințe educaționale, dificultățile întâmpinate și modalitățile de rezolvare a problemelor. 
  2. Activitatea cu părinții clasei 1B s-a desfășurat în timpul unei ședințe cu părinții din martie 2019.  Părinții au observat că unele dificultăți ale copiilor cu cerințe educaționale speciale sunt comune cu ale celorlați copii și că soluțiile găsite se pot aplica pentru toți copiii. 
  3. Activitățile cu elevii clasei 1B au avut ca scop integrarea și incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale în clasă și în școală prin activități creative, culturale, educative, activități pe grupe sau activități de grup, jocuri precum „Ștafeta silabelor”, „Scaunele muzicale”, jocuri interactive care să sprijine învățarea.