Vasto, 2 decembrie 2017

După cursuri solicitante, după vizite în şcolile italiene şi după evaluare, a sosit ziua când învăţarea s-a mutat în împrejurimile orasului turistic Vasto.
La ora 9, gazda noastră, Claudia Di Foglio ne-a invitat să cunoaștem atracţiile turistice ale zonei. Începem cu Farul din Vasto di Marina care domină peisajul înconjurator şi este mândria localnicilor, deoarece este al doilea ca mărime din Italia.
Rezervaţia naturală Punta Aderci situată pe malul Mării Adriatice impresionează cu peisaje salbatice, modelate  de vânt şi de valuri. Aici  se bucură de protecţia oamenilor diverse specii de păsări de apă. Turistul curios este invitat să lase doar urma paşilor pe nisip şi să ia doar amintiri…

După excursie, a urmat prânzul specific Italian într-un restaurant cochet și primitor. Decernarea diplomelor a fost un moment emoționant deoarece experiența italiană se apropia de sfârșit și se apropia momentul despărțirii și al amintirilor.

Vasto, 28 noiembrie 2017

Am vizitat pentru prima dată o şcoală italiană și am rămas plăcut impresionat de căldura cu care ne-au primit gazdele. D-l profesor Sergio Santoro de la Nuova Direzione Didattica ne-a prezentat cursul Che classa,ragazzi!, implicându-ne  în activităţi care ne-au surprins şi ne-au captivat în egală măsură.  „Nu există copii leneşi, există doar copii insuficient motivați”, afirma domnul profesor. Arta dascălului este să îi determine pe copii să lase grijile la uşa clasei, deoarece bucuria trebuie să preceadă actul didactic.
Fiecare curs începe cu trei melodii alese cu grijă pentru a declanşa energia şi pentru a spori confortul fizic şi psihic. După ce am dansat şi noi, am discutat despre paradigmele sociale ale trecutului și ale viitorului. În urmă cu doar câteva decenii, societatea era ,,solidă”; copiii învăţau ceva şi practicau acea ocupaţie pentru restul vieţii active. Calităţile promovate de școală erau : obedienţa, hărnicia şi acumularea unui volum mare de cunoştinţe.

Societatea actuală este într-o permanentă efervescenţă. Singura certitudine este schimbarea, iar pentru aceasta, copiii au nevoie de calităţi pe care părinţii lor nu le-au cultivat. Într-o societate lichidă, elevii trebuie să înveţe cum să înveţe  şi să se adapteze rapid la orice mediu social sau  ocupaţional.

Vasto,  27 noiembrie 2017

După o seară petrecută într-un hotel încântător, așteptăm cu nerăbdare prima zi de curs, scopul călătoriei. Am identificat relativ ușor sediul ,,Polaris”, unde am fost întâmpinați cu prietenie de Claudia. Acolo i-am cunoscut pe ceilalți participanți la cursurile de formare și am avut ocazia să schimbăm primele impresii. Mi-ar fi plăcut să rămână și ceilalți cursanți în aceeași sală, însă s-au format mai multe  grupe …

În sfârșit, încep cursurile, iar informațiile se succed cu repeziciune transmise de simpatica noastră formatoare, Veronica Telese. Într-o engleză cântată, aflăm diferențele subtile dintre incluziune și acceptare și realizăm planuri de intervenție. Pentru a ne relaxa și pentru a capta atenția elevilor  noștri, ne-am distrat serios cu Esferodinamia. Cu ajutorul Giselei, am folosit sfere de cauciuc pentru a exeprimenta starea de bine și pentru a regăsi conexiunea cu propria ființă.

Roma, 25 noiembrie 2017

Văzută de deasupra norilor, Roma își dezvăluia treptat comorile arhitectonice, integrate perfect in mediul natural. Vaticanul si Colosseumul se văd prin hublourile avionului exact ca în ilustrațiile colorate pe care le-am văzut de atâtea ori. Ajunși cu picioarele pe pământ, descopăr un oraș fascinant, cosmopolit, plin de contradicții… Printre ruinele amintind de gloria celui mai mare și mai strălucit imperiu, se agită chipuri de toate culorile, se aud toate limbile posibile, armonizate însă  sub privirile calme ale militarilor bine înarmați, dar zâmbitori si eleganți.
Hotelul Luciani îmi oferă o surpriza de proporții. Angajații sunt filipinezi, chinezi și de alte origini mai greu identificabile, însă toți vorbesc rapid, corect și grațios limba lui Dante si Petrarca. Pentru ei, confortul oaspeților este un adevărat crez… Am cerut un cuțit, dar mi-au oferit și o farfurie, anticipându-mi nevoile. Peste tot, oamenii zâmbesc, sunt relaxați și nu se feresc de străini.

Galați, 20 noiembrie 2017

Așteptăm cu nerăbdare să pornim în mare aventură în patria Împăratului Traian. De data aceasta însă, intențiile noastre sunt pașnice și urmărim doar integrarea elevilor într-o școală prietenoasă, plină de oportunități pentru fiecare. Italia, venim!